Boala de care suferă regele Charles. Nu s-a găsit leac pentru fiul Reginei Elisabeta

Moartea reginei Elisabeta a șocat o lume întreagă. Totuși, acest eveniment istoric tragic scoate la iveală tot mai multe detalii importante despre Familia Regală. S-a aflat acum că moștenitorul tronului, regele Charles, suferă de o boală grea, pentru care medicii nu au găsit vindecare.

Afecțiunea Regelui Charles

Boala de care suferă Regele Charles al III-lea este una extrem de comună, care afectează majoritatea persoanelor cu vârste înaintate, respectiv cele de peste 60 de ani. Această afecțiune ar fi de ordin strict inflamatoriu și afectează, în mare parte, mâinile și picioarele.

Acest aspect este evident la Rege, care de multe ori s-a amuzat pe seama aceasta, spunând că are „degete-cârnați”. Nu a ezitat niciodată să recunoască faptul că are probleme de sănătate și nici nu s-a ascuns în zilele mai puțin bune, când aspectul mâinilor sale nu era deloc unul plăcut. Totuși, nu a dat niciodată prea multe detalii despre aceste detalii și a preferat să păstreze intimitatea.

Cauzele acestei boli

Această boală este una comună, dar deloc plăcută. Deși poate fi ținută sub control, nu are vindecare și aduce un aspect extrem de neplăcut membrelor. Edemul poate fi cauzat și de:
* o accidentare – cum ar fi o entorsă;
* schimbări bruște de temperatură – cum ar fi vremea foarte caldă;
* o mușcătură sau o înțepătură de insectă;
* alergie cutanată, cum ar fi angioedem;
* probleme cu rinichii, ficatul sau inima;
* un cheag de sânge;
* o infecție;
* unele afecțiuni precum limfedemul sau artrita psoriazică.

Este evident faptul că noul conducător petrece mult timp în picioare din cauza îndatoririlor pe care le are, motiv pentru care picioarele i se pot umfla. Gurile rele mai spuneau că regele ar avea chiar și Alzheimer, conform unui raport medical secret. Pe atunci, bârfitorii spuneau că William ar urca pe tron, pentru că tatăl lui nu ar mai fi capabil, lucru total neadevărat.

Lasă un comentariu