Schimbare majoră la Pelerinajul de Sfânta Parascheva 2022. Anunț important pentru credincioși

Schimbare majoră, anul acesta, la Pelerinajul de Sfânta Parascheva. Toți credincioșii trebuie să știe ce este nou, mai ales cei care și-au propus să ajungă la racla cu sfintele moaște. Sărbătoarea închinată Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași este marcată în Calendarul Ortodox la data de 14 septembrie.

Pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași – 2022

În acest an, racla cu sfintele moaște ale Cuvioasei Parascheva va fi scoasă din catedrala mitropolitană cu o săptămână mai devreme. Racla va fi scoasă pe 8 octombrie, în cadrul unei procesiuni și va sta timp de o săptămână în baldachinul amenajat în curtea catedralei.

“Pe 8 octombrie începând cu ora 6.00 va începe procesiunea cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, soborul de slujitori ai Catedralei Mitropolitane urmând a aşeza racla Sfintei spre închinare în baldachinul amenajat în curtea Catedralei”, au anunţat reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Pe 14 octombrie 2022, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9.00, pe un podium amplasat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.

„Pentru cei care nu vor reuşi să fie prezenţi în preajma zonei amenajate, anunţăm că slujba va putea fi urmărită şi de la distanţă, pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate de Primăria Municipiului Iaşi în mai multe locaţii”, au transmis reprezentanţii Mitropoliei.

Racla cu sfintele moaşte va fi reintrodusă în catedrală cel mai probabil pe 15 octombrie.

Anul acesta se reia Pelerinajul Calea Sfinților

Anul acesta, la Iaşi, va fi adusă şi racla cu moaştele Sfântului Paisie de la Mănăstirea Neamţ, în anul în care se împlinesc 300 de ani de la naşterea sa.

După doi ani care au fost marcați de pandemie și în care s-au făcut modificări în organizarea procesiunilor de sărbătoarea Sfintei Parascheva, în 2022 se va relua pelerinajul „Calea Sfinţilor”.

Moaştele celor doi sfinţi (Cuvioasa Parascheva și Sfântul Paisie de la Neamț) vor fi purtate de un alai de preoţi, călugări, măicuţe, seminarişti, pe străzile Iaşului, pe traseul Strada I. C. Brătianu – Strada Cuza Vodă – Strada Armeană – Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit” – Strada Costache Negri – Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” – Catedrala Mitropolitană.

Pelerinajul Calea Sfinților va fi organizat mult mai devreme comparativ cu ceilalți ani. Dacă până acum avea loc cu o zi sau cel mult două înainte de 14 octombrie, anul acesta se va desfășura duminică, 8 octombrie.

Lasă un comentariu